TINERII ORTODOCSI

"Lasati copiii sa vina la Mine" (Matei 19,14)

PREAMBUL
David e unul dintre tinerii deosebiți ai Catedralei noastre. Crescut, aidoma fratelui său Valentin, în tinda Bisericii și-n altarul ei deopotrivă, poate fi considerat între vlăstarele cele mai de ispravă ale comunității noastre. Serios, marcat de aplecare înspre sfera misticului, rugător, altruist și dornic să ajute, e o prezență mereu plăcută și utilă. Pe lângă toate acestea, îl caracterizează finețea și rafinamentul. De aceea, e de-a dreptul inutil să vă spun că mi-am pus mari speranțe în el și nădăjduiesc că Dumnezeu va desăvârși cum doar Dânsul știe mai bine, lucrul Său. Întrucât, de câțiva ani se pregătește să devină pilot, l-am rugat să ne vorbească despre experiența pe care a reprezentat-o pentru el primul zbor. Mi-a răspuns, ca de obicei, prompt și într-un mod profesionist. M-am bucurat să găsesc aici un text scris cu multă seriozitate, atenție la detalii și finețe. Unul care îl face pe cititor să se regăsească, parcă, aievea, alături de pilot, în primul lui voiaj în care e chemat să scruteze la propriu orizontul. Și nădăjduiesc, debutul unei serii de mărturii și narațiuni ce va suscita și în viitor atenția cititorilor noștri. Vă invit, așadar, pe cei care-l cunoașteți, să descoperiți un altfel de David, iar pe cei care n-ați avut încă prilejul unei întrevederi cu el, să-l întâlniți, privindu-vă de sus, însă nu cu aroganță, ci cu uimire și dragoste!

Protos. Maxim Morariu

Une croix dans le ciel
Le 30 septembre 2022, j’ai eu la chance de piloter un avion tout seul pour la première fois. Avant celui-ci, mon instructeur a effectué une évaluation sur mes compétences pour être sûr que je suis prêt à déployer mes ailes. Les vols de cette journée étaient des posés décolles, où on faisait le tour de l’aéroport, on se posait au sol pour redécoller sans marquer d’arrêt sur la piste. Après quelques tours, mon passager appel la tour de contrôle pour leur aviser qu’on marque un arrêt complet. À ce moment, il m’avise que je suis prêt et qu’il va m’envoyer solo. Je pose l’avion on débarque les deux, un dernier moment avant de repartir tout seul. À la suite d’avoir fait mes vérifications avant un vol, je communique avec le personnel de la tour pour leur aviser que je suis prêt à décoller. Je m’aligne sur la piste, je reçois le Ok de la part des contrôleurs et avant de mettre la puissance au fond, je fis un signe de croix. Un instant j’étais au sol, le suivant je montais de plus en plus haut. Un premier tour par la gauche de la piste était une réussite. J’ai approché la piste, mes roues ont touché le sol et j’ai remis la puissance pour repartir dans les airs. Une fois en remontée, la tour m’avise de faire un tour par la droite cette fois. Elle continua en m’avisant qu’il va m’indiquer lorsque je vais pouvoir tourner pour revenir atterrir. La distance entre moi et l’aéroport augmentait et j’approchais les montagnes, toute suite, j’ai réalisé qu’ils m’ont « oublié ». Ce moment précis était le plus stressant, je me questionnais s’ils vont me revenir et ce que je devais faire? J’ai pris l’initiative de leur rappeler mon existence et ils m’ont autorisé à venir atterrir. Cet atterrissage marquait le dernier arrêt de mon premier vol seul. Pas le temps d’avoir des émotions, je devais effectuer la manœuvre en toute sécurité. Mettre un avion au sol demandait à jouer avec trois axes en même temps, cependant j’avais de la chance, le vent était faible et je réussi a maintenir le contrôle. Maintenant je devais remonter la piste et circuler pour retourner aux hangars de l’école. Juste avant de quitter ma communication avec les contrôleurs aériens, ils me félicitent pour ce vol réussit. De retour aux hangars, mon instructeur me félicita et des amis m’attendaient pour me féliciter avec une petite tradition. Dans notre parcours scolaire, on va avoir la chance et voler deux appareils tout seul et à la suite de chaque vol on est mis à l’eau. Dans mon cas, deux personnes m’ont soulevé et m’ont déposé dans une piscine d’enfant. Cette baignade marqua la fin de ce vol et le début d’une aventure.

David Cioană

PREAMBUL
Theodore Coza e unul dintre tinerii de nădejde ai parohiei de pe lângă Catedrala Episcopală „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Saint-Hubert, Quebec și ai Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei. Muncitor și talentat, are deja un palmares de-a dreptul impresionant de premii, medalii și distincții la diferite concursuri muzicale. Studiază, începând cu anul 2017, pianul cu prof. Adrian Tufescu și e cu certitudine studentul de care orice profesor ar fi mândru. Din repertoriul său fac parte compoziții ale lui Bach, Mozart, Bethoven și Chopin. Ca atare, nu e deloc întâmplător faptul că la data de de 9 aprilie 2022, a obținut premiul 1 și bursa de studii în cadrul Concursului Inter-Elevi al școlii de muzică „Vincent d'Indy” din Montreal, , iar în la Festivals-concours de musique classique de Sorel, sau la Sherbrooke a câștigat mai multe medalii de aur și argint. În cadrul parohiei noastre e mereu activ, atât în altar, unde ne ajută aproape în fiecare duminică, cât și la școala duminicală și în celelalte activități care-i au în centru pe tineri. De asemenea, alături de doamna Corina Popescu a început, împreună cu Ciprian Neagu, să studieze muzica bizantină. L-am rugat să ne împărtășească câteva gânduri în legătură cu acest lucru și cu activitatea sa în acest spațiu. Vi le oferim aici, cu speranța că se vor constitui într-o lectură plăcută. Iar autorului îi dorim mult spor și împliniri în toate!

Protos. Maxim Morariu

Muzica psaltică în viața mea
La Catedrala Episcopală Sf.Gheorghe din St.Hubert, QC se organizează multe activități în tot timpul anului, destinate în special pentru copii și tineri. Pe lângă taberele care ne ajută să ne cunoaștem mai bine între noi, avem și posibilitatea să învățăm despre credința și tradiția Bisericii noastre Ortodoxe, lucruri pe care nu avem altfel posibilitatea să le cunoaștem. De peste un an, doamna Corina Popescu a început să ne învețe muzica psaltică, pe mine alături de prietenul meu Ciprian. Această muzică are o semnificație specială pentru mine, pentru că în versurile cântărilor acestea se găsesc rugăciuni din Sfânta Liturghie, și pe care încerc să le cânt și eu acum. La început, notația psaltică mi sa părut un pic stranie, fiindcă era prima mea incursiune în acest tip de muzică. Pentru mine, notele de la pian și forma occidentală a notelor erau singura mea cale să mă exprim prin muzică. Dar, cu multă răbdare și dedicație, doamna Corina, mă învață să citesc și să cânt muzica bizantină, chiar și online în timpul săptămânii de școală. A fost important pentru mine să încep să cunosc aceasta muzică, pentru că eu studiez și pian, pe langă toate ocupațiile mele școlare și bisericești. Ca avid muzician simt că-mi lărgesc astfel orizonturile muzicale, dar și cele spirituale, apropiindu-mă cât mai mult de înțelegerea cântărilor eucharistice și dogmelor noastre creștin-ortodoxe. Muzica bizantină sau psaltică este muzica bisericească veche, omofonă, care s-a păstrat cel mai bine în cântările creștin-ortodoxe de astăzi. Psalmii au fost scriși acum 3000 de ani de împăratul David, având puterea de a alunga răul și a ne învăța rugăciunea. Muzica psaltică este și vindecătoare de suflet, fiind cea mai melodioasă dintre toate genurile muzicale. Însăși noțiunea de "melodie" a apărut acum 1500 de ani, melos (meli = miere) + oda (cântare), cântare ca mierea. Marii compozitori bizantini erau denumiți melozi, cum a fost Sf. Roman Melodul. Recent prietenul meu a început să participe la Sfânta Liturghie, cântând împreună cu cântărețul nostru Valentin. Acest lucru mă încurajează și pe mine să continui studiul muzicii psaltice, inclusiv a învățării colindelor bizantine, ca o completare pentru studiile mele muzicale, cu speranța ca într-o zi să mă pot alătura la strană.

Theodore Coza, 16 ani

PREAMBUL
Seria de texte scrise de către tinerii parohiei continuă cu un text scris de Ciprian Neagu. Tânăr deosebit, el este implicat activ în viața biserici noastre. E de mare ajutor deopotrivă în altar, cât și la strană, unde reușește să-și valorifice talanții cu multă măiestrie. De curând a câștigat premiul întâi la secțiunea „Micul Protopsalt” din cadrul Galei Episcopiei noastre. De-această dată, Ciprian ne oferă un text dedicat Sfântului Ioan Rusul, prăznuit în calendarele noastre la data de 7 mai. Scurt și la obiect, eseul său vine să sintetizeze principalele elemente care i-au definit acestuia biografia și se încheie cu o remarcă personală. Am apreciat în mod deosebit dorința autorului de a scris în limba română, într-o societate în care acest lucru nu e întocmai ușor, căci toată lumea vorbește fie limba franceză, fie pe cea engleză. Vă doresc lectură plăcută!

Protos. Maxim Morariu

Viața Sfântului Ioan Rusul
Sfântul Ioan Rusul s-a născut într-un sat din Rusia, la sfârșitul veacului al șaptesprezecelea, însă data nașterii sale este necunoscută. În timpul războiului împotriva turcilor, în 1711, Sfântul Ioan a fost luat prizonier de către tătari și apoi vândut unui ofițer turc. La început, stăpânul era aspru cu Ioan, însă Dumnezeu, văzând nevoința Sa, a înmuiat inima stăpânului său și cu timpul, acesta a început să îl îndrăgească. Îl iubesc pe acest sfânt pentru ajutorul pe care îl dă oamenilor din întreaga lume și aș vrea să împărtășesc o minune a sa care m-a uimit. Într-o zi, stăpânul casei a hotărât să facă un pelerinaj la Mecca, cetatea sfântă a musulmanilor. După câteva zile de la plecarea sa, soția lui a pregătit o masă la care a invitat prietenii soțului său. Văzând o farfurie de pilaf pe masă și amintindu-și de soțul ei, stăpâna a zis lui Ioan: „Cât de bucuros ar fi fost stăpânul tău dacă ar fi fost cu noi și ar fi gustat din acest pilaf”. Sfântul a luat farfuria și a îngenuncheat, cerând lui Dumnezeu să trimită farfuria stăpânului său. Peste puține zile s-a întors stăpânul casei din pelerinaj, aducând cu el farfuria, spre marea uimire a tuturor. Această farfurie împreună cu moaștele Sfântului se află la mănăstirea Sfântului Ioan Rusul de pe insula Evvia, unde am avut și eu șansa să mă închin și să sărut moaștele sfântului împreună cu familia mea.

Ciprian Neagu, 08.07.2022

PREAMBUL
Școala duminicală a Catedralei Episcopale „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Saint-Hubert desfășoară deja de mai mulți ani o activitate dinamică. Tinerii se reunesc aici cu regularitate, sub coordonarea unor oameni deosebiți precum doamna Anca Coza, învață jucându-se, descoperă profunzimile și Tainele Sfintei Scripturi, leagă prietenii trainice, contribuie la viața Bisericii, învață și ne învață, adesea și pe noi, adulții. Din curiozitatea, zelul și entuziasmul lor avem multe de învățat. Ei sunt cei care constituie viitorul Ortodoxiei pe meleagurile canadiene și investiția noastră cea mai de preț. Ca atare, trebuie să îi încurajăm, să-i ținem aproape și să le arătăm cât de mult înseamnă pentru noi. De la aceste gânduri a pornit și proiectul de față, realizat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei. În cadrul lui ne propunem să vă oferim, din când în când, câte un text, un gând, o meditație, un proiect, o cronică dedicată unei performanțe, ori alte însemnări de acest fel. Ele vor purta cu precădere semnătura membrilor școlii și vor încerca să imortalizeze activitățile, năzuințele, gândurile, principiile și ideile lor. Startul îl dă frumosul text al lui Valentin Cioană, intitulat La richesse de l’amitié. Scris într-un ton jovial, în tușe care-i dau valențe interdisciplinare, la granița dintre filosofie, literatură și spiritualitate, el vine să vorbească despre un principiu important al vieții, care-și găsește fundamentul și motivația în principiile de bază ale creștinismului. Autorul e un tânăr de nădejde al comunității. Parte a „veteranilor” echipei, ne reprezintă cu cinste în cadrul ROYA și participă activ la toate activitățile, însuflețindu-le. A reușit nu doar să descopere în comunitate un loc al prieteniei, ci și să-și aducă prietenii aici. Astfel, am devenit cu toții o echipă mare de prieteni, dornică să comunică, să împărtășească idei și proiecte și să ajute. Îi mulțumim și îi dorim mult spor în toate. Iar pe dumneavoastră, distinșii noștri cititori, vă invităm să vă delectați cu gândurile lui.
Dumnezeu să ne dea spor și folos duhovnicesc tuturor !

Protos. Maxim Morariu

La richesse de l’amitié
Le bonheur est un état esprit dans lequel une personne se sent en paix, dans un environnement plaisant qui nous fait sourire à la fois physiquement mais aussi spirituellement. Ainsi, chaque individu a sa manière de trouver le bonheur. En effet, certain vont prier Dieu, certain vont lire, certain vont pratiquer un sport, etc. Bref, on a tous nos sources de bonheur. Malheureusement, on a du passé à travers une pandémie qui a assombri notre environnement. Cependant, à la suite de toutes les prières et à la foi en Dieu, j’ai réalisé que l’amour et les prières de Dieu nous a apporté une grande richesse, qui est celle de l’amitié. Malgré le fait qu’on a été isolé, nous prions tous ensemble. Ainsi, cette prière collective nous a rapproché l’un de l’autre, créant ainsi une amitié indestructible. Cette union m’a permis en tant que jeune Orthodoxe à grandir, à m’enrichir et m’approcher spirituellement de Dieu. Le fait de partager les mêmes valeurs avec des personnes que je connais que depuis quelque temps, m’a permis de me propulser vers l’avant et de changer ma vision. Comme le dit Jean-Marie Guyau dans La Genèse de l’idée de temps, « L’avenir, ce n’est pas ce qui vient vers nous, mais ce vers quoi nous allons. » Cette citation décrit comment la décision appartient à l’homme. On a le pouvoir de choisir nos amitiés, pour en faire notre plus grande richesse, un bonheur enrichissant. En somme, Dieu est grand, dans la noirceur de la pandémie il a su à en faire ressortir une lumière brillante, une lumière qui a rayonné sur plusieurs cœurs, c’est celle de l’amitié.
Ce texte est dédié à toutes ces nouvelles et futures amitiés!

Valentin Cioană, Brossard, 04.04.2022

Fericirea este o stare de spirit care face o persoană să se simtă liniștită, trăind într-un mediu plăcut, care ne face să zâmbim adesea atât fizic, cât și spiritual. Astfel, fiecare individ are propriul său mod de a găsi fericirea. Într-adevăr, unii se vor ruga lui Dumnezeu, alții vor citi, alții vor practica un sport etc. Pe scurt, toți avem sursele noastre de fericire. Din păcate, am avut o pandemie care a întunecat mediul în care trăim. Totuși, urmând toate rugăciunile și credința în Dumnezeu, mi-am dat seama că dragostea și rugăciunile către Dumnezeu ne-au adus o mare bogăție, care este cea a prieteniei. În ciuda faptului că am fost izolați, ne-am rugat cu toții împreună. Astfel, această rugăciune colectivă ne-a apropiat unul de altul, creând astfel o prietenie indestructibilă. Această unire mi-a permis ca tânăr ortodox să cresc, să mă îmbogățesc și să mă apropii spiritual de Dumnezeu. Împărtășirea acelorași valori cu oamenii pe care i-am cunoscut doar de ceva vreme mi-a permis să avansez din punct de vedere spiritual și să-mi schimb viziunea. După cum spune Jean-Marie Guyau în Geneza ideii timpului, „Viitorul nu este ceea ce vine spre noi, ci spre ceea ce ne îndreptăm”. Acest citat vorbește despre faptul că decizia aparține omului. Avem puterea de a ne alege prieteniile, de a face din ele cea mai mare bogăție, o fericire îmbogățitoare. Pe scurt, Dumnezeu este mare, în întunericul pandemiei a știut să scoată o lumină strălucitoare, o lumină care a strălucit în multe inimi, care este aceea a prieteniei.
Acest text este dedicat tuturor acestor prietenii noi și viitoare!

Valentin Cioană, Brossard, 04.04.2022

SCOALA DE DUMINICA
Scoala a fost infiintata cu cativa ani in urma in parohia noastra, cursurile avand loc duminica in localul special dedicat copiilor, situat deasupra pridvorului bisericii. Cursurile au loc imediat dupa ce copiii primesc Sfanta Impartasanie si se sfarsesc catre finalul Cuvantului de Invatatura rostit de preot, dupa Sfanta Liturghie. Copiii studiaza elemente de traditie, cultura, istorie si spiritualitate ortodoxa romaneasca. Copiii nostri sunt viitorul familiilor noastre si al Bisericii Ortodoxe. Importanta participarii la Scoala de duminica pentru copii este de netagaduit, caci educatia religioasa contribuie la pastrarea si transmiterea invataturilor de credinta si a traditiilor noastre ortodoxe stramosesti de-a lungul generatiilor (ce inseamna sa fii ortodox, cine suntem, care este istoria neamului nostru si in ce credem si nu in ultimul rand care este menirea noastra). Totodata copiii vorbesc si limba romana si se familiarizeaza cu datinile si obiceiurile romanesti. Detaliile privind programul scolii si inscrierile pentru anul in curs vor fi facute cunoscute de catre organizatori atat in biserica cat si pe site-ul parohiei.

Cei ce doresc sa devina instructori la Scoala de duminica sunt invitati sa ia legatura cu resposabilul acestei activitati.

CURSUL DE ICOANE
In cadrul programului catehetic al parohiei ''Sfantul Gheorghe'' se organizeaza curs de initiere in iconografie bizantina pentru micii enoriasi, unde copiii vor fi invatati sa picteze icoane pe sticla de catre o persoana calificata in acest domeniu. Pentru cei mai multi dintre acestia, cursul este o ocazie prin care unii dintre copii isi pot descoperi talentul primit de la Bunul Dumnezeu in crearea unei icoane. Detaliile privind programul cursului si inscrierile pentru anul in curs vor fi facute cunoscute de catre organizatori atat in biserica cat si pe site-ul parohiei.

ATELIERELE ROYA
Toate bisericile ortodoxe de pe continentul Nord-American au probleme majore in a pastra tinerii în comuniune cu parohia şi comunitatea parohiala care o inconjoara. De obicei, odata ajunsi la varsta adolescentei tinerii se indeparteaza de Biserica din diferite motive. Lipsa de timp, alte preocupari decat cele religioase, o viata agitata si plina de activitati extra-scolare si multe alte motive stau la baza indepartarii tinerilor din viata parohiei si in general indepartarea lor de credinta. Biserica noastra si-a propus de ceva vreme sa devina mai activa in viata tinerilor crestin-ortodocsi si sa se implice la nivel parohial in apropierea tinerilor de Biserica prin diferite activitati organizate la nivelul parohiei. Au fost facuti pasi timizi insa importanti spre o organizare mai buna si o prezenta reala a tinerilor in cadrul comunitatii noastre crestine.